Campania „Până hăt de carte!”, la biblioteca din Erbiceni

Campania „Până hăt de carte!” a continuat vineri, 26 mai 2007, la biblioteca din comuna Erbiceni, județul Iași, prin donarea unui număr de 250 de cărți selectate pe profil școlar. Cărțile au fost colectate în urma apelului public lansat pe 23 martie de către Biroul parlamentar al senatorului USR Dan Lungu care, alături de parteneri şi voluntari, a demarat o campanie publică de strângere de carte pentru bibliotecile din mediul rural.

Campania se bazează înca de la începutul său pe sprijinul comunităţii. Dacă în cazul donației anterioare, adresate bibliotecii din Probota, principalul sprijin a venit din partea unui ieșean generos, de data aceasta cărțile au fost adunate cu ajutorul mai multor ieșeni și, bineînțeles, cu cel al partenerilor campaniei.

Această campanie a USR Iași încearcă să răspundă unor probleme culturale grave cu care se confruntă mediul rural românesc: lipsa cronică de fonduri pentru achiziții de carte şi scăderea dramatică a numărului de cititori.

„Până hăt de carte!” merge mai departe. Invitaţia rămâne valabilă şi în următoarele luni. Binevoitorii vor putea dona în continuare, unul sau mai multe volume, la punctele de colectare amenajate cu sprijinul partenerilor. Acestea sunt:
· Biroul Parlamentar: Str. Grigore Ureche, nr. 3, bloc Walter Mărăcineanu, mezanin;
· Retro Cafe: Str. Lascăr Catargi, nr. 50;
· Meru: Bld. Carol I, nr. 3;
· Teatru Fix: Str. Cuza Vodă, nr. 10;
· Acaju: Str. Sf. Sava, nr. 15;
· Cafeneaua Noastră: Str. Sf. Lazăr, nr. 30;
· Harmony Café: Str. Păstorului, nr. 6 (lângă Hotel T23, Campus Tudor Vladimirescu).

Totodată, cei care vor să doneze şi se află în imposibilitatea de a ajunge la locaţiile mai sus menţionate pot contacta organizatorii campaniei la nr de telefon 0725. 321 313 şi o echipă de voluntari se va deplasa la domiciliu.

2 thoughts on “Campania „Până hăt de carte!”, la biblioteca din Erbiceni”

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *