Mihai Chirica face din Autostrada Iași – Tg Mureș o campanie de imagine personală

USR Iași susține construirea autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș, dar semnalează că inițiativa primarului Mihai Chirica (PSD) de a strânge un milion de semnături pentru a determina Guvernul să aloce fonduri pentru acest proiect este doar o campanie de imagine.

„Lipsa de interes pe care au arătat-o reprezentanții puterii PSD-ALDE față de proiectul autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș arată că regiunea Moldovei nu este văzută de Guvern ca demnă de susținere și egală în drepturi și nevoi cu restul țării. Luarea de poziție a primarului Mihai Chirica în privința acestei campanii ar fi salutară în contextul în care domnia sa nu ar fi deja membru PSD, partidul de guvernământ care este principalul vinovat pentru blocarea autostrăzii, în special prin aprobarea bugetului din februarie 2017 la care orice amendamente în favoarea autostrăzii au fost respinse de majoritatea PSD-ALDE, a declarat Cosette Chichirău, deputat USR Iași.

USR Iași consideră binevenită orice acțiune în direcția concretizării acestei autostrăzi, și va susține inclusiv campania de strângere a unui milion de semnături pentru a determina Guvernul să aloce fonduri pentru autostradă.

USR Iași atrage atenția că primarul Mihai Chirica alege să ignore relația de cauzalitate directă dintre guvernarea PSD, partidul al cărui membru este, și eșecul demarării proiectului austostrăzii care ar trebui să lege Iașul de restul țării.

„Atitudinea domnului Chirica în această privință sugerează că această campanie de strângere de semnături pentru alocarea fondurilor pentru autostradă este pentru domnia sa doar un exercițiu de imagine, populist și duplicitar. Evident că noi cei din opoziție susținem autostrada și strângerea de semnături. Păcat că PSD Iași e atât de slab la nivel național încât nu-și poate convinge propriul guvern să facă ceva și recurge la tactici de opoziție. Ce sens mai are să votezi cu PSD?”, a adăugat deputatul Cosette Chichirău.

USR Iași își exprimă susținerea față de orice proiect care poate contribui la construcția autostrăzii Iași – Târgu Mureș, dar își exprimă totodată și mâhnirea că această investiție de o natură vitală pentru regiune a ajuns un instrument politic de adunare de simpatie publică pentru unii membri ai aceluiași partid care au făcut imposibilă și fac în continuare imposibilă concretizarea construcției autostrăzii.

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *