Sesiune de întrebări pentru Cosette Chichirău pe Reddit

Ieri, 20.07.2017, de la ora 16:00, deputata USR de Iaşi Cosette Chichirău a participat la o sesiune de întrebări si răspunsuri (AMA – ask me anything) pe platforma Reddit Romania.

Ea a declarat, ca răspunsuri la unele dintre întrebările utilizatorilor Reddit, că este in mod deosebit interesată de Banca pentru Locuințe ca proiect legislativ care va veni în toamnă. A mai adăugat că “Mă interesează o nouă lege a cabinetului medical mobil (mor oamenii cu zile la țară și în zone sărace). De asemenea, ușurarea importurilor de componente electronice (doar un exemplu). Așteptatul la vamă și taxele românești fac inovarea și comerțul de mare valoare adăugată aproape imposibile. Am prieteni români care și-au mutat afacerile (sau cel puțin faza de prototipare) în China sau SUA, unde lucrurile ajung repede (1-2 zile) și ieftin. Degeaba plătești DHL dacă stă pachetul în vamă 2 săptamani.”

Răspunzând la alt set de întrebări, Cosette Chichirău a menționat că dacă ar fi prim-ministru, ar implementa un program de guvernare abreviat bazat pe:

“A. INTEGRAREA ÎN MONEDA EURO

România îndeplinește toate condițiile nominale de aderare la moneda Euro de 3 ani. Aș munci tare să ajung la convergență reală. Știm deja cam ce ne trebuie.

B. REȚEA DE AUTOSTRĂZI

Începerea construcției tuturor autostrăzilor în același timp (ex: SUA în anii 60, China în prezent) cu finanțare fonduri europene, BERD, fonduri private etc. Să le terminăm pe toate în 5 ani. Trebuie să educăm și convingem populația că nu mai trebuie să aștepte, că nu există motive reale, economice sau geopolitice, pentru care România este blocată. Este doar o gașcă de șpăgari (și nici măcar o gașcă mare)

C. LOCUINȚE PENTRU TINERI

Un program extins de subvenții pentru locuințe pentru cei sub 30 de ani și subvenții ceva mai mici pentru cei între 30 – 40 ani.”

Vă reamintim cu această ocazie că puteți să discutați şi în persoană cu deputata USR Cosette Chichirău la biroul aflat pe Str. Grigore Ureche nr. 3, Bloc W. Mărăcineanu, mezanin, cam. 1, Iaşi (în spatele tribunalului vechi). Trebuie doar să stabiliți o dată, pentru care vă rugăm să scrieți mai întâi la adresa cosette.chichirau@cdep.ro.

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *