Relatări de la Revoluție prin ochii Oamenilor din USR

Lucian Parfene – membru USR Iași

“Îmi amintesc și acum cu bucurie de intensitatea trăirilor pe care le-am avut la Revoluție, din postura copilului, adolescent în devenire. Aveam 13 ani.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, aşteptam fericit să se întoarcă mama de la magazinul Moldova cu baterii pentru aparatul de radio. Speram să-mi găsească şi mie o baterie de 9 volţi pentru jucăriile mele. Dădeam târcoale prin sufragerie privind cu jind pe dulap, unde vreo trei banane stateau liniştite la copt. Afară începuse parcă să ningă uşor, când a sunat telefonul. Am răspuns eu. Era tanti Paraschiva de la Bucureşti. “Ce faceţi? La voi e bine?” “Da, e bine?” “Da-mi-o pe mama sau pe bunica…” O întreb: “Dar ce, s-a întâmplat ceva?”. Tanti Paraschiva, uimită: “N-aţi văzut la televizor? L-au împuşcat pe Milea!”. Eram surprins. “Televizor la ora asta?” “Cine e Milea…?” Tanti Paraschiva insista totuși să vorbească cu bunica.

Cu o seară înainte auzisem eu la radio, la Vocea Americii sau Europa Liberă, nu mai ştiu că mereu una se auzea şi alta era bruiată, că “la Timişoara lumea s-a răsculat”, “că sunt sute de morţi”, că “se auzeau împuşcături de…” Ascultam şi eu, curios ca toți copiii, noaptea în pat la radio, cu sonorul dat la minim ca să nu se audă la vecini. Practic dormeam cu el lângă ureche şi eram, ca să zic aşa, un pic informat pentru un copil. Cel mai mult îmi plăceau emisiunile de ştiinţă şi atunci când se citeau scrisori din România. Dar cel mai mult îmi plăcea când citeau poezii. Asta pentru că erau altfel decât cele pe care le găseam în manuale sau în biblioteci. Aşa auzisem şi de Mircea Dinescu. “Hârşi şi hârşi şi hârşi şi hârşi n-avem oi da avem urşi…, “vine Haplea, dă cu lingura prin sate, mătură biserici pe nerăsuflate…” şi multe altele pe care le-am uitat de mult.

Interesant a fost că, cu o zi înainte m-a trimis bunicu să cumpăr pâine caldă de la cuptorul din Podu Roş – era singurul loc din oraş de unde puteai cumpăra pâine proaspătă – şi cum stăteam eu la rînd aşteptînd să mai scoată o nouă tranşă, am tras cu urechea la ce vorbeau oamenii aflați la coadă. Păreau veseli, şuşotind aproape cu glas tare despre Timişoara. “Nu cred că o să mai dureze mult. E gata. Ai auzit aseara la Vocea Americii? Pică să ştii…” Simţem şi eu alături de ei, ba mai mult ascultasem toata emisiunea în seara precedentă şi eram aşa de bine informat că tare m-aş fi băgat şi eu în conversaţie dar… ca să zic aşa, eram prea mic… printre pensionarii de la rând. În plus mi s-a părut şi nepoliticos… Ce mai… nu dădea bine.
După discuţia telefonică cu Bucureştiul, bunica, puţin îngrijorată, s-a dus în bucătărie să supravegheze borşul, iar eu, înapoi în sufragerie, de unde priveam pe fereastră fulgii, trecătorii, păsărelele… Deodată, un tînăr de la scara de vizavi a apărut pe balcon într-un tricou glaben şi a început să urle în gura mare. “Deschideţi televizoarele! Deschideţi televizoarele!”
L-am deschis. Vreo două minute am rămas uimit de faptul că la ora aceea televiziunea avea program, apoi după încă un minut m-am minunat de faptul că steagurile nu au stemă, ci o gaură. O fi vreo piesă de teatru cu revoluţia de la 1848. Şi totuşi aud numele lui Mircea Dinescu, apoi “Dictatorul a fugit”. Am fugit şi eu în bucătărie strigînd în gura mare: “A fugit Ceauşescu! Veniţi la televizor!” În clipa aceea a intrat şi mama pe uşă spunînd că a găsit baterii şi că mi-a mai luat ceva frumos, să vin să probez. “Mamă a fugit Ceuşescu!” “Taci mai copile să nu te audă careva. Cine a fugit? Ei da…? Bine, acum hai probează flaneluţa asta să văd cum îţi stă.” “Hai la televizor repede că-i de jale”, a strigat şi bunicu. Toată familia stătem ciorchine cu ochii holbaţi.
Ceva mai tîrziu mama și-a amintit cum, mergînd prin magazine, a observat că la un moment dat oamenii începuseră să se rărească până cînd a constatat că la raionul de încălţăminte era singură. Nici macar vînzătoarele nu se mai vedeau. Asta în plin sezon de cumpărături. “Unde fuge lumea asta!? O fi cutremur, nu l-oi fi simţit eu?” se întreba mama retoric. Răspunsul l-a aflat abia la ieşirea din magazin cînd a dat nas în nas cu un cetăţean care cînta de zor la acordeon. Versurile sunau cam aşa ” A fugitîîî dictatorul, se răscoală-acum poporul… măi măi…”

“Ieşiţi afară din case…” spuneau la televizor. Am ieşit doar eu şi cu bunica, cei mai curajoşi. Pe mama o dureau picioarele şi-i era frig iar bunicu a zis că nu merge, el nu se amestecă cu gloata, şi oricum avea de tăiat curcanul cumpărăt în dimineaţa aceea din Hală de… un domn. Am ajuns exact la timp la Casa Pătrată, sediul Consiliuli Local, mai exact, chiar în momentul cînd un revoluţionar, aflat în balconul C.C-ului, arunca plin de mândrie un televizor.

Mulţimea striga fericită. Au urmat apoi două tablouri mari cu “El” şi “Ea” cărora li s-a dat foc, apoi au ars steagurile roşii ale partidului comunist. Prin mulţime am mai zărit vreo cîţiva vecini, ba şi nişte foşti colegi de clasă din 1-4. Bunica a schimbat şi ea câteva amabilităţi, ba chiar am şi strigat şi noi ce se striga în piaţă, “Jos Tiranu’!, “Jos Dictatoru’!”, “Ole, ole Ceuşescu nu mai e!”
Ee he, he… Să vă spun drept, era ca să zic aşa… frumos. Dar m-am plictisit repede şi bunica de altfel. “Hai… acasă băiete, că aici nu-i de noi.” O parte dintre manifestanţi plecaseră spre poliţia municipiului să o ia cu asalt, cică să le dea arme. Tare aş mai fi mers şi eu dar deh… Trecînd printre oamenii adunaţi în spatele casei Dosoftei, am văzut o grămăjoară roşie de carnete de partind care aredeau mocnit. “Bunica, nu-l arunci şi tu în foc?, i-am spus. Nu-l avea la ea… de fatalitate…

Am mai primit în ziua aceea încă două telefoane de la rudele noastre de la Bucureşti: unul că sunt bine, altul că se trage. Apoi, adio legătură.

După vreo zi şi o noapte de stat în faţa ecranului, am ieşit cu băieţii la fotbal. Mai exact am jucat “pătrăţica” în spatele blocului până cînd a început diversiunea cu teroriştii și cu lunetiştii de pe Palatul Culturii, că atacă tipografia, că apa-i otrăvită, aşa că ne-au luat părinţii pe toţi acasă. Pentru orice eventualitat, desigur.”

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *