Bugetul alocat Ministerului Mediului este echivalentul unei măști de poluare

“Bugetul alocat Ministerului Mediului este echivalentul unei măști de poluare pentru fiecare cetățean al României, adică 60 lei/om. Formal, 60 lei sunt alocați pentru fiecare cetățean pentru anul 2020!”, susține profesorul ieșean, Silviu Gurlui. Socotind pe cifre concrete, 1.2 miliarde de lei atât înseamnă.

Aceste date sunt cel puțin dezamăgitoare, într-o Românie sufocată de aglomerația urbană a orașelor mari și de valori cu mult depășite ale particulelor deosebit de periculoase ca PM2.5, PM10, benzen.

Iașul nu va rata topul celor mai poluat orașe ale României nici anul acesta. Nu avem stații de monitorizare și măsurare, care ar trebui instalate în număr foarte mare, o stație la cel mult 100m. Problema poluării poate fi rezolvată prin atragerea fondurilor europene, fără a mai aștepta bani de la Guvern. Dar primarul nostru ridică în continuare din umeri și-și consolează ieșenii arătând cu degetul către celelalte orașe mari ale României ”care sunt la fel de poluate”. Un exemplu de lipsă de profesionalism și asumare, așa cum ne-a obișnuit primarul Chirica în cei 4 ani ai săi de mandat.

“Nu se schimbă nimic în 2020 dacă nu se investește în cercetare, în oameni”, a mai adăugat profesorul Gurlui, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Anul acesta vom câștiga primăria Iași și vom lua cele mai eficiente măsuri de combatere a problemelor de mediu. Pentru un Iași sănătos.

Sursă foto: Silviu Gurlui

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *