Jurnalistul Moise Guran a decis să se implice în politică și va fi coordonatorul campaniilor electorale din 2020 ale Alianței USR PLUS

Moise Guran: ”Am decis să intru în politică pentru că trebuie să schimbăm această țară. Eu consider că următorii patru ani sunt esențiali, pentru noi cei care am fost în stradă, cei care am vrut să apărăm democrația și să dăm un alt curs României. Am făcut atât cât am putut ca jurnalist, acum vin acolo unde se iau deciziile – în politică.

Voi avea o discuție și cu cei de la PLUS, aș fi vrut să mă înscriu în USR-PLUS, dar știu că cele două partide se vor uni, pentru că sunt doar formal două partide. Noi, cei care i-am votat, îi vedem ca pe unul singur. USR-ul reprezintă o altă generație, o generație a copiilor noștri, o generație care ni s-a alăturat în stradă în ultimii ani. Noi, cei care am fost tineri după Revoluție NU am reușit să schimbăm această țară, perspectiva ei, dar împreună cu ei vom reuși, o schimbăm deja. USR este partidul tinerilor și ceea ce fac eu acum este să le întind în primul rând lor o mână, ca de la generație la generație”.

România a fost făcută de oameni care nu au stat deoparte. E nevoie anul acesta să fim din ce în ce mai mulți pentru a putea câștiga alegerile locale și naționale și a începe schimbarea țării. Hai alături de noi! https://www.usr.ro/inscriere/

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *