Guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură

Votul de astăzi de la moțiunea de cenzură arată că a fost întemeiată temerea noastră că alegerea primarilor în două tururi este sacrificată pentru declanșarea alegerilor anticipate. Ar fi existat cu siguranță variante mai bune, dacă s-ar fi dorit. Iar problema putea fi rezolvată demult, încă din noiembrie 2019. Dar partidele aparținând vechii clase politice au ales, din păcate, în numele românilor.

Și tot vechea clasă politică a decis, ignorând binele românilor și punând mai presus bunăstarea baronilor locali, ca președinții de consilii județene să nu fie aleși în două tururi. Guvernul Orban a adoptat marți, într-o ședință maraton, 25 de OUG-uri, dar nu și una care să întărească democrația locală. Prin urmare, avem toate șansele ca președinții de CJ-uri să fie aleși după formula PSD, adoptată de Guvernul Dăncilă.

Acum, dacă vor să-i convingă pe oameni că nu este vorba de vreo înțelegere de tip USL 2, reprezentanții PNL au obligația să accepte discuții cu celelalte partide anti-PSD pentru ca dreapta să prezinte la locale candidați unici. Altfel, vom avea în continuare, cel puțin patru ani de acum încolo, primari incompetenți și corupți, primari bine înșurubați în scaun și bine mufați la conducta banului public.

Indiferent de câte tururi de scrutin decid vechile partide că merită românii, Alianța USR PLUS va avea la locale candidați integri și competenți. Și vom lupta până la capăt convinși fiind că, la 30 de ani de la Revoluție, românii merită cu adevărat șansa de a alege între vechi și nou, între ipocrizie și verticalitate, între înțelegeri pe sub masă și principii clare, asumate cu tărie.

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *