USR, partid de centru dreapta modern

Referendumul privind poziționarea doctrinară a USR s-a încheiat astăzi cu o majoritate semnificativă a votanților în favoarea definirii partidului ca fiind unul de centru dreapta.

Astfel, 11.047 membri USR (adică 91,25% din voturi) au fost în favoarea clarificării doctrinare. Referendumul a avut cea mai mare participare din istoria consultărilor electronice interne ale USR, în total exprimându-și votul 12.106 membri USR (recordul anterior era de 9.654 voturi la o consultare din noiembrie 2019). Cvorumul necesar validării votului intern a fost de 10.743 de voturi, iar prezența la finalul perioadei de votare a fost de peste 56%.

Referendumul a fost convocat la inițiativa președintelui USR Dan Barna și a s-a desfășurat pe parcursul a șapte zile începând din 1 februarie.

“Nu este o schimbare de poziție ci o consolidare a ei. Atunci când am fost ales președinte, am spus că suntem un partid de centru dreapta și tot ce am făcut în ultimii ani a fost în acest spirit. Am luptat pentru stat de drept, libertăți civile, libertate economică și o aliniere fermă la valorile europene și euro-atlantice. Succesul acestui exercițiu de consultare internă vine să confirme dorința și curajul membrilor USR de a continua și a-și asuma această direcție. Este un pas necesar și așteptat în direcția consolidării unui partid care va avea un cuvânt important de spus în viitoarea guvernare”, a spus Barna.

Președintele USR a adăugat că prioritatea numărul unu pentru partid în acest moment este pregătirea alegerilor locale și parlamentare, iar poziționarea ideologică ajută partidul în dialogul permanent pe care îl poartă cu românii.

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *