Semnal de alarmă privind gestionarea valului 4 de Covid tras de USR PLUS Iaşi

Tanasă Ştefan, preşedintele USR PLUS Iaşi şi doctorul Socolov Răzvan, consilier judeţean şi preşedintele comisiei de sănătate a Consiliului Judeţean Iaşi trag semnale de alarmă în ceea ce priveşte gestionarea valului 4 a pandemiei de coronavirus în judeţ.

Cum cazurile infectărilor cu noul coronavirus cresc alarmant de la o zi la alta, sunt tot mai multe voci care critică atât sistemul medical, cât şi factorul politic decident, pregătit să introducă noi restricţii pentru populaţie.

Preşedintele comisiei de sănătate din Consiliul Judeţean Iaşi vine însă cu soluţii concrete în ceea ce priveşte gestionarea valului 4, atrăgând atenţia la „serviciile de ambulanţa și smurd care sunt depășite”.

Deoarece trebuie să se acţioneze prompt, primul pas constă în „inventarierea rapidă a echipamentelor, personalului medical și de îngrijire”, iar „circuitele trebuie verificate corespunzător de DSP.” În opinia domnului doctor Socolov „toate spitalele trebuie să fie sprijinite să aibă sector covid”, iar deoarece „rolul medicilor de familie a crescut, aceştia trebuie sprijiniți cu echipamente de monitorizare a pacienților la domiciliu, gen pulsoximetre, termometre etc.”.

Socolov Răzvan este medic primar obstetrică ginecologie, doctor în ştiinţe medicale, care a contrubuit la aducerea pe lume a sute sau poate chiar mii de mici ieşeni. Opinia acestuia, de medic pus în fața pandemiei din primele zile, este că „trebuie să lăsăm interesele de imagine și politice, să revenim la epidemiologie și medicină bazată pe dovezi științifice”.

Totodată, preşedintele USR PLUS Iaşi, Tanasă Ştefan trage un semnal de alarmă şi face apel la responsabilitate din partea autorităţilor judeţene. După cum bine se ştie, în şedinţa Consiliului Judeţean din 21 iulie s-a votat predarea Spitalul modular de la Lețcani, care a costat peste 13 milioane de euro către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași.

În opinia domniei sale, „această decizie a fost luată fără a se prezenta un proiect sau o asumare clară a ceea ce urmează să se întâmple cu acest spital, iar odată ce s-a decis predarea nu ni s-a prezentat un calendar de acţiune.” Cum predarea decurge netransparent, greoi, neştiindu-se în ce stadiu este sau dacă există sau nu know how la ISU pentru verificarea stării echipamenelor, Tanasă accentuează faptul că procedurile trebuie urgentate, astfel încât ieşenii să poată beneficia de serviciile acestuia în valul 4 al pandemiei covid, deoarece la acest moment nu mai sunt paturi disponibile la ATI în spitalele din Iaşi.

Format din 100 de containere, Spitalul Mobil de la Leţcani este cel mai mare spital mobil din ţară, fiind şi unicul spital ROL 3 din România şi Sud Estul Europei. Este, de asemenea, singurul spital care dispune pentru toate cele 256 de paturi din dotare de sistem de presiune negativă, care reduce practic aproape de zero riscul contractării de infecţii bacteriene sau de altă natură.

Din cele 256 de paturi, 103 sunt pentru terapie şi 3 paturi de terapie pentru blocul operator. Acestea sunt dotate cu ventilatoare, injectomate şi absolut tot ce presupune un pat de terapie intensivă. Acest spital mobil are sală de operaţie, sală de naşteri, sală de sterilizare, farmacie, depozite, policlinică, laboratoare pentru mai multe tipuri de analize, inclusiv PCR, radiologie dotată cu un computer tomograf fix şi un aparat de radiologie mobil care se poate deplasa inclusiv în zonele de terapie intensivă. Spitalul dispune de toate dotările pentru a funcţiona de sine stătător în orice locaţie.

Trecerea Spitalului Mobil de la Leţcani din administrarea Spitalului de Boli Infecţioase în administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a primit votul consilierilor PNL, PSD şi PMP, singurii care s-au abţinut de la vot fiind consilierii judeţeni USR.

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *