Este absolut scandalos modul în care autoritățile ieșene “luptă” cu pandemia! Depășit de incidența de 8.5 infectări la mia de locuitori, Iașul este în plină sărbătoare! Peste 20.000 de pelerini au venit în ultimele 3 zile la racla Sfintei Parascheva, în timp ce personalul medical face constant apeluri publice ca autoritățile să oprească manifestările.
Fracturile de logică nu se opresc aici. Primarul Chirica a autorizat inclusiv spectacolul focului de artificii de la final! Să sărbătorim, ce?! Sutele de morți? Spitalele pline? Intubații de la ATI? Disperarea personalului medical? Ce sărbătorim, domnule Chirica?
La ultima sedință de Consiliu Local, Consilierii USR PLUS Iași au semnalat vehement pericolul acestor maifestări în situația gravă în care se află Iașul. Semnalele au fost ignorate cu succes de către primarul Chirica și ceilalți colegi de la alte partide. Inclusiv consilierii medici, care au criticat vehement manifestările religioase în contextul pandemic, au votat pentru desfășurarea pelerinajului!
De asemenea, deputatul USR PLUS, Monica Berescu, a solicitat Prefecturii răspunsuri privind măsurile adoptate pentru a garanta sănătatea și siguranța cetățenilor în timpul pelerinajului și a festivităților programate. Niciun răspuns până la această oră.

Comentează:

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *